A fost sau nu ?

Ce vreau pentru 2011? Vreau sanatate si liniste sufleteasca in primul rand. In al doilea rand vreau sa am parte de o experienta extraordinara in Coreea si nu in ultimul rand daca nu cer prea mult, nu mi-ar strica un job si o pers draga langa mine.  Cam multe..stiu…  Astea au fost printre ultimele cuvinte pe care le-am scris in finalul “registrului diverse” si la finalul lui 2010 totodata. Cat la suta s-a si adeverit? Hai sa vedem.

Am sa incep cu capitolul I Coreea pentru ca ma simt datoare fata de anumiti cititori  necunoscuti (pe care nu mi imaginam ca-i am) ce mi-au trimis mesaje si lasat comentarii. Din pacate timpul nu mi-a permis sa scriu atat de mult cat mi-as fi dorit. Am preferat sa ma bucur de fiecare moment petrecut acolo in locul statului cu laptopul in brate si scriindu-mi memoriile sau parerile. Chiar am dedicat putin timp internetului (parintii si prietenii stiu cel mai bine) asta ca o consecinta a faptului ca aveam in permanenta ceva de facut iar timpul a trecut cu o viteza fantastica. Aveti mai jos o incercare timida de a rezuma in doua scurte editoriale experienta asta, drept pentru care in cele ce urmeaza pentru a nu ma repeta voi vorbi despre alte lucruri cu caracter personal raportate la asteptarile si la starea mea sufleteasca de dinainte din timpul si de dupa. Asta pentru a face o analiza cat mai obiectiva:)

http://www.parinticlujeni.ro/editorial/?Un-vesnic-calator——–Partea-I-13

http://www.parinticlujeni.ro/editorial/?Un-vesnic-calator—Partea-II-14

Cum am plecat, stiti deja din “intrebari si raspunsuri” dar cum am devenit acolo? Si cum m-am intors? M-au incercat multe sentimente pe timpul sederii acolo, ce-i drept dar unul mi-a placut in mod special. Am capatat o incredere nesperata in mine. De la omuletul ala debusolat, nestiutor si lipsit de orice apreciere pentru propria persoana ajunsesem intr-un taram de vis. Eram o figura diferita intr-o mare de asiatici, pe care nu aveai cum sa n-o remarci. A fost si agasant de multe ori insa in majoritatea cazurilor a fost magulitor sa fiu oprita pe strada, in metrou sau in diferite locatii, pentru a mi se spune ca sunt frumoasa. Nu credeam ca exista un loc in lumea asta unde sa fiu privita cu atata admiratie. EU. Iar cei care ma cunosc stiu prea bine ca nu sunt nici pe departe vreo fotomodeala si sigur acasa nu fac oamenii sa-si intoarca privirea asupra mea. Am incercat ce-i drept sa ma adaptez trendului de a purta fuste si de a fi mai mereu aranjata, asta ca sa nu fac nota discordanta cu frumoasele coreence. Iar rezultatul a fost uluitor. Am avut parte de multe momente memorabile in care colegi coreeni timizi ma chemau in oras, ori imi trimiteau mesaje dragute intr-o engleza jalnica, ori imi daruiau suc de mango. Ce amintiri.

Nici la capitolul admiratori din randul exchange students nu am stat rau. Nu o spun ca o lauda. O spun cu toata uimirea care exista in lumea asta )) Cu siguranta daca as fi avut o altfel de fire, un pic mai, hai sa zicem “lasatoare” m-as fi putut lauda cu fel si fel de cuplari, un fel de combinari de n luate cate 2. Ca har Domnului, multe mi-au fost date sa vad. Dar cum totusi “scorurile” si cuceririle astea trecatoare, pe mine nu m-au atras vreodata am preferat sa imi vad linistita de viata acceptand mici atentii doar din partea unui bun prieten ceh (cel putin pentru o perioada) care nici in zi de azi nu inteleg ce a putut vedea la mine. El un impatimit al “i” chestiilor ..eu total paralela, el un ordonat fara pereche, eu o dezordonata incontestabila, el o fire pragmatica eu..o boema. Combinatia perfecta )

Unde mai pui ca pe langa aceste aspecte legate de atractia asta manifestata fata de mine de catre baietii din jur, mereu primeam cuvinte de apreciere din partea persoanelor straine cand le spuneam ca sunt studenta la SNU. Pentru ei e cea mai importanta si mai valoroasa universitate din tara, drept pentru care fara prea mari eforturi imi spuneau ca sunt “beautiful and smart”. Hilare momente imi vin in minte acum, pacat ca nu pot  reda accentul coreenilor cand spuneau asta. Cunoscatorii stiu despre ce vorbesc. Asadar a fost raiul pe pamant …am fost selectata si pentru o sedinta photo pentru site-ul universitatii. Am experimentat si asta. Vreo 3 ore de scenarii impreuna cu alti colegi straini. “Faceti-va ca vorbiti si zambiti..da nu da din maini” “Hei, ce faci? aa si totusi ce faci?” Ma dureau si maxilarele de la atata zambit fortat. Dar a fost comic si partea buna e ca la sfarsit m-am ales cu un set de colectie de insigne cu sigla universitatii.

Un alt moment memorabil a fost o cina la hotel Marriot unde am invatat  bunele maniere occidentale. Cu alte cuvinte am gadilit tandru vinul inainte sa-l bem si am salivat in fata specialitatilor de mancare de pe farfuria mai mult goala, pana ne explica un nene la microfon cum sa mancam rafinat. Eh stiti si voi cum e prin filme la dineurile festive. Cine si-ar fi imaginat ca o sa traiesc asa ceva? Mai mult s-a organizat un concurs, un fel de miss si mister dar varianta internationala. Evident ca am fost selectata si norocul meu a fost sa particip alaturi de unul dintre cei mai draguti baieti, un australian blondut cu ochi albastrii si un accent incredibil de sexi. Pe baza voturilor tuturor participantilor la cina.. am iesit pe locul doi, God, m-am simtit ca in liceu la balurile bobocilor la care nu am participat niciodata.  Deci va puteti imagina cat de bine am dus-o fara prea mult efort. Eram doar eu…sociabila cu toata lumea, dar suficient de retrasa incat sa nu fiu in centrul atentiei, super dansatoare cand era vorba de iesit dar cu anumite limite cand venea vorba de bautura si preocupata de scoala si de articolele interminabile care mi-au facut zile negre.

Si ca sa fie tacamul complet nu puteam sa ma intorc acasa fara sa ma si indragostesc, nu? Ca doar daca viata e simpla si lejera..de ce sa nu o complicam? Si am complicat-o fara voie. Atentie chiar urmeaza un scenariu de telenovela cu atat mai mult cu cat personaluj masculin era taman mexican. Vorba aia..de la mama lor de acasa. Omul asta nu putea sa fie mai nepotrivit pentru mine decat a fost. Imaginati-va un baietel rotofel cu par putin mai lung incredibil de matasos si stralucitor, cu un comportament iresponsabil si infantil la betie, venit deja de 3 ani in Coreea, incredibil de bogat, cu niste sechele adanci din copilarie, cu o heterosexualitate de multe ori indoielnica, fumator si cu prietena acasa de vreo cativa ani. Putea fi mai interzis de atat? Nu-mi pot imagina. Insa lasand aparentele astea la o parte a fost singurul om care mi-a urat “Happy Easter” singurul om care mi-a inteles durerea atunci cand am aflat ca o persoana apropiata murise acasa..iar eu nu putea face nimic, singurul om care mergea in club iar eu pentru ca nu-mi permiteam sa mai merg stateam acasa si chat-uia pe facebook pana in zori cu mine. Nu a fost dragoste la prima vedere, ba din contra mi s-a parut incredibil de iresponsabil, arogant si rasfatat prima oara cand ne-am intalnit. Dar cu timpul ne-am apropiat..ajunsesem sa ne vedem zilnic, seara in campus..timp in care ne plimbam si povesteam cate-n luna si-n stele. Oarecum ii castigasem increderea, iar rezultatul au fost orele de “terapie” in care imi povestea despre viata lui aparent lipsita de griji creonandu-mi acel tipar de copil bogat dar nefericit pe care-l vezi in filmele americane. Incetul cu incetul, relatia noastra se indrepta intr-o directie gresita. Dar era evident o provocare pentru mine. Incepusem sa-l percep altfel, sa-i inteleg comportamentul si sa-i gasesc explicatii pentru accesele de furie pe care le avea cu altii timp in care el imi acorda o atentie deosebita. Asa ca au urmat zile si seri minunate. Intalniri pe ascuns, incercari nereusite de a privi stelele pe cer (Seulul sta foarte prost la capitolul asta), cantece dedicate-mi cantate la chitara , plimbari si gadilituri pe Cheonggaecheon Stream, sandwhich-uri delicioase mancate la quiznos pe nepusa masa, mers in localuri deosebite stiute de el, tineri de mana, uitat la Gossip Girl impreuna, alergat si jucat cu mingea noaptea pe terenul de fotbal. ce-mi puteam dori mai mult de atat? Se incapatana sa ma surprinda de fiecare data..ba ma duceam sa mancam ceva la Paris Baguette, ba ma ducea intr-un parc , ba imi canta o piesa draguta, ba imi trimitea mesaje in ora ca un copil.

Pe masura ce trecea timpul insa  lucrurile incepeau sa se complice. Incepeau sa apara intrebari cu privire la viitor,  remuscari ca totusi el avea un suflet drag acasa pe care-i drept il vedea abia de doua ori in an dar se atasase si de mine, plus ca aflasera si ceilalti, lucru care a stricat totul pentru ca lumea facea fel si fel de prezumtii, evident ma etichetau si pe mine, nu intr-o maniera pozitiva ma gandesc. Nu mai intru in detalii pentru ca vreau sa raman cu amintirle astea frumoase si nu ca rautatile si invidiile caracteristice rasei umane. Ideea e ca omul asta a dat un farmec aparte sederii mele acolo. Daca nu ar fi fost el, cu siguranta nu m-as fi plimbat atata, nu m-as fi bucurat de anumite lucrurui marunte, nu as fi intrat in magazine unde o cravata costa mai mult decat venitul lunar alor mei, probabil  nu m-as fi intalnit atat de des cu Sorina, nu as fi experimentat diferentele culturale la o asa intensitate. Am fost o Cenusareasa care-si gasea cu greu pantof..iar el un Jose Armando incredibil de cuceritor. Iar finalul era previzibil.. evident ca nu putea exista o continuitate…erau prea multe diferente intre noi..de toate tipurile si culorile. Ultima intalnire a fost de-adreptul desprinsa din telenovela ..cu atat mai mult cu cat venea dupa o saptamana in care nu ne vazuseram si nu vorbiseram deloc. Nu mai intru in detalii pentru ca momentul acela vreau sa ramana doar pentru mine. Si oricum e destul de greu de imaginat tragedia unor oameni care urmeaza sa se desparta definitiv si greu de descris in cuvinte semnificatia cuvintelor “ne vedem intr-o viata viitoare”.. Dar cel putin am plecat impacata…

Si cam asta mi-a fost starea de spirit… uitasem complet tragediile lasate acasa si instalasem o alta in loc, mult mai redusa in longevitate ce-i drept. Asa ca in ceea ce-mi priveste starea sufleteasca am invatat muuulte in Coreea dar cel mai important  a fost faptul ca unulele lucruri se intampla cu o ciclicitate remarcabila.. indiferent de locul in care te afli sau de persoanele de care esti inconjurat, ceea ce inseamna ca totul depinde de noi. Par niste cuvinte simple dar a fost o descoperire remarcabila pentru mine. Cu toata nebunia din jurul meu,  concretizata in diferentele naucitoare culturale, sistem de invatamant diferit, intamplari neimaginate, anumite sentimente ma urmareau. Si atunci am realizat ca EU sunt singura vinovata. Nu cel de langa, nu baiatul care nu ma mai iubea acasa, nu omul care ma refuzase la un interviu nu presedintele si nu Dumnezeu..eu eram responsabila. Totul statea in alegerile pe care eu le-am facut cu buna stiinta. Si de atunci totul s-a schimbat pentru ca am invatat sa-mi asum esecurile si sa nu mi le reprosez la infinit. Life goes on afterall asa ca, m-am intors acasa mult mult mai linistita si impacata cu mine insumi in primul rand si cu o pofta nebuna de a o lua de la capat. Drept urmare primele doua obiective mi-au fost atinse pentru ca imi gasisem linistea demult pierduta, sanatoasa am fost si experienta coreeana a fost mai mult decat incredibila.

Capitolul 2 : Intoarcerea acasa A fost teribil de socant sa ma intorc dupa 4 luni .. si nu oriunde, nu acasa neaparat cat  la realitate. Mi se terminase povestea dar o purtam in suflet. Cenusareasa ramasese departe iar Raluca trebuia sa-si reintre in drepturi. Asta a fost o alta reala provocare..dar i-am facut fata cu brio cred, in mare parte si datorita evenimentelor ce au urmat. Bineinteles ca perioada imediat urmatoare intoarcerii a fost presarata de revederi care mai de care mai calde si mai placute. Sub pretextul ca nu vreau sa sufar un super soc intorcandu-ma la Orastie..am ramas la Cluj peste vara.

Prima vara petrecuta la Cluj si pot spune ca a fost cea mai frumoasa din viata mea (sau ma rog din cate imi amintesc) Clujul nu se compara cu Seulul normal dar totusi e locul unde ma simt acasa, e locul unde pot sa fiu eu, e locul ce inca ma surprinde si pe care-l explorez cu la fel de mult entuziasm ca si la inceputul inceputurilor de acum 6 ani. Si asta pentru ca am incercat sa vad partea plina a paharului chiar si pe timp de vara atunci cand stim cu totii ca-si pierde o buna parte din culoare pentru ca-i pleaca studentii acasa.. Sincer, am avut in permanenta loc in bus, am gasit mereu o banca libera un Unirii la coada calului, pe care sa ma bucur de o companie placuta sau de o carte faina, am putut tot timpul rezerva chiar si in ultimul moment o masa la Scena Din Spate din L’Atelier pentru a putea urmari proiectiile de filme, animeuri, sau prestatiile tinerilor viitori actori de la faculta de regie si teatru, ori am gasit suficient de mult spatiu in Janis pentru a dansa ceea ce stim cu totii canu se prea intampla in timpul anului universitar. Am gasit deasemenea loc in fiecare dimineata sa-mi beau cafeaua in jegosul Zero din Observator dar si seara pentru un joc de carti si cel mai important un pat liber(voba vine liber)  in aceeasi camera de camin aproape doua luni fara sa ma intrebe cineva de sanatate. Da, poate Piezisa e moarta si trista dar Piata Muzeului e la fel de incantatoare, stralucitoare si atractiva pe timpul verii. Floricelele de pe mese, muzica jazz de la Casa Tauffer, atmosfera boema, multitudinea de limbi straine pe care le auzi vorbindu-se in jur la tot pasul dansatori nonconformisti ce nu se sfiesc sa-si arate talentele in public, batalia dintre terase in a castiga premiul “cea mai buna limonada”… asta inseamna Cluj pe timp de vara. Si cum zicea Trofin la conertul Sorpions (la care am avut placerea sa merg “Clujul e mai mult decat un loc. E o atitudine, e o stare de spirit” Iar eu nu pot decat sa subscriu.

Pe langa timpul petrecut in Cluj am avut norocul sa ma si plimb putin prin tara si sa cunosc niste locuri minunate. Chiar pentru a-mi aminti mai bine am aruncat o privire asupra albumului de pe facebook “2011″. E cel mai graitor in acest sens si poate unul dintre cele mai dragi pentru ca-si gasesc acolo locul cei mai apropiati oameni si cele mai frumoase amintiri. Am cunoscut Rosia Montana, intruchiparea reala a “satului bunicii”, dar asta merita un post separat cat de curand pentru ca ma leaga prea multe de locul asta. Am redescoperit Sighisoara medievala in cea mai placuta companie care ar fi putut sa existe vreodata si am reintalnit o draga gasca pe meleaguri hunedorene la un super chef in Romos City.  Ce mai?! A fost o super vara incheiata cu un inceput de toamna minunat in care am dat o fuga si pana in Germania cu ceva program finantat de Comisia Europeana. Ma obisnuisem cu plecarile…

Capitolul 3 : Farmecul vietii  Vi s-a intamplat vreodata ca viata sa va ia prin surprindere exact in momentul in care va asteptati mai putin?  Ei bine, tocmai dupa ce ma intorsesem, destul de neentuziasmata si destul de circumspecta in ceea ce-mi privea reacomodarea cu casa si paralel cu toate activitatile enumarate mai sus ..ma indragosteam din nou fara sa-mi fi facut vreun plan. Dar de data altfel… nu ma izbise intr-o seara, nu-l cunoscusem intamplator, nu a facuse gesturi marete pentru a ma cuceri ..s-a intamplat  pur si simplu.Fusese acolo..tot timpul…ciudat sentiment, doar ca fusese niciodata creat contextul. Dupa toata nebunia de dinainte episodului numit Coreea, dupa idila de acolo nu-mi venea sa cred ca-mi gasesc linistea tocmai in bratele lui. Ei bine de data asta nu a mai fost ca in telenovele si nici macar ca in filmele americane in care doi prieteni devin iubiti si totul decurge ca la carte fiind intr-o deplina armonie cu ei insisi si cu lumea inconjuratoare. Nu, de data asta relatia a inceput cu stangaciile de rigoare datorate faptului ca nu prea stiam cum sa ne comportam unul cu celalalt si nu ne anticipam miscarile sau gandurile mai deloc. Una e sa te vezi cu o persoana cateva ore la interval de cateva zile si alta e sa te vezi zilnic. Imi vin muuulte lucruri in minte doar ca deja intru intr-un registru mult prea personal si nu vreau sa dau in picanterii. Ideea e ca din fericire am gasit persoana draga pe care mi-o doream langa mine si ca relatia e cat se poate de promitatoare cu toate ale sale mai ales ca are acea tenta de “provocare” pe care o caut. El e omuletul in bratele caruia mi-as dori sa adorm si sa ma trezesc zilnic pentru ca e cel mai placut loc de pe pamant. Si in mare parte o si fac ..chiar multumesc cuiva acolo sus pentru asta.

Asadar si obiectivul numarul 3 a fost atins, asa pe jumatate. Pentru ca din pacate job tot nu am gasit. Incerc din rasputeri sa nu ma demoralizez spunandu-mi ca “ce e al meu e pus deoparte” dar ma rog ..ramane de vazut in cat timp o sa se intample si minunea asta Drept urmare nu pot sa spun decat ca anul 2011 a fost mai mult decat minunat si il pot numi fara ezitari “anul meu”  plin de provocari de toate felurile, plin de momente mai mult decat memorabile, plin de dragoste si de prieteni si plin calatorii si de situatii limita… si tare mi-as fi placut sa nu se mai termine…

Ce mi-as putea dori pentru 2012? Sa continuie ce a inceput in vara anului trecut si  sa-mi gasesc intr-un final si eu job-ul cvasi perfect pentru ca mai apoi sa invat a-mi elimina inutilul din viata mea pentru a face mai mult loc lucrurilor si oamenilor cu adevarat importante/i..asta chiar ar fi o super provocare si si in plus… am eu o lista de “to do” pentru anul asta. Poate am sa o si public..ar fi o buna metoda de responsabilizare:))) In rest va doresc si voua un an fabulos din toate punctele de vedere. Va pup